Ovidiu Ungureanu, fotograful la cote extreme




articol despre Ovidiu Ungureanu, scris de artistul fotograf Viorel Cojan si publicat in Revista Ateneu nr. noiembrie-decembrie, 2010, p. 24:

Ascensiunea fulgurantă a fotografului Ovidiu Ungureanu – după numai 3 prezenţe în saloanele UAP Bacău, îl confirmă cu această primă personală, având coeziune, mesaj şi valoare ca pe un cert creator ce şi-a făcut din fotografie un adevărat azimut artistic.

O figură insolită în sine deşi afişează o prezenţă fragilă, timidă, e un adevărat spirit aventurier - gen Discovery, un Ulise sui generis ce-o părăseşte pe frumoasa „Penelopă” şi delicata sa fiică, aruncându-se în lungi expediţii fie la volanul unui 4x4, pe şeaua unui nărăvaş ATV sau la timona unei şalupe. Dacă luăm în consideraţie formaţia sa dintâi – absolvent al Academiei Navale, navigator cu mai bine de 7 ani pe mările şi oceanele lumii (mai apoi s-a angajat în marketing management) îl vedem în Lumea apelor în elementul său. Pixelii de aur pe care-i caută sunt chiar fotografiile pe care le surprinde în intimitatea miraculoasă a Deltei. Mă pot hazarda, pe baza propriei experienţe în afirmaţia că acest subiect este foarte dificil. Seducţia farmecului molatec te poate ameţi să vezi fotografii peste tot şi de fapt să nu le vezi deloc. Constat la Ovidiu că a reuşit să decupeze imagini aproape metafizice, încărcate de măreţia spaţiului, reconstituind cu migală imaginea liniştii şi meditaţiei. Un început de lume încremenit parcă dacă nu ar apărea câteva amprente de viaţă, un grup de cai, un cârd de simpatice gâşte sau cormorani pândind pe luciul apei. Dacă v-aţi întreba de ce nu apar şi clasicele lotci pescăreşti, răspunsul ar fi că acestea fiind acum din plastic le-a ignorat găsindu-le o pată stridentă pe acest tărâm virgin. Remarcabilă fotografia cu marinarul de pe puntea unei şalupe, surprins în manieră Magritte sau De Chirico, replică lacustră a tabloului Lumea Cristinei a lui Andrew Wyeth, un solitar pe o planetă a apelor. Predispus aventurii şi extremelor, Ovidiu Ungureanu se avântă şi într-o temerară expediţie cu ATV-urile în Munţii Parângului - cu atât mai spectaculoasă trecerea de la nivelul 0, la înălţimi sfidătoare de unde vine cu un accent de final apoteotic, la care participă întrega orchestră. Piesa de rezistenţă a expoziţiei este un apus de soare surprins cu măiestrie de pe podul de la Năvodari, într-un moment unic, spectaculos, blocând aproape circulaţia, captând Astrul Zeu în singura zi pe an când poate cădea la apus pe acea perspectivă. Podul mărginit de o parte şi alta de stâlpii electrici configurează parcă scheletul unui uriaş cetaceu ce a înghiţit soarele. Parcă revenind cu picioarele pe pământ, marinarul Ovidiu Ungureanu spre deosebire de alţi marinari care au făcut din asta un dezastru, se revendică ca un fotograf de talent, iar evoluţia lui viitoare ne face deja nerăbdători. M-a impresionat în această colecţie fotografică atmosfera magică de îmbrăţişare tăcută, a Dunării cu Marea, după ce fluviul adună miile de râuri de-a lungul a jumătate din continent, primeşte sărutul sărat al morţii într-un decor fastuos de linişte şi pace, trezind parcă în noi nostalgia Paradisului pierdut.
Viorel COJAN

Teodora Nicodim şi arta digitală de factură emoţională



La sfârşitul lunii octombrie şi începutul lunii noiembrie, în Galeria Nouă din Bacău s-a putut vizita expoziţia tinerei artiste Teodora Nicodim. Expoziţia „BCN + friends (momente din Barcelona)” imortalizează, în secvenţe fotografice pe care s-au făcut intervenţii grafice, clipele de neuitat petrecute într-un sejur, în unul din renumitele oraşe ale Spaniei. Deşi Barcelona este un oraş cu mare atracţie pentru turişti, intenţia artistei nu a fost de a reda farmecul local. Mesajul principal este frumuseţea prieteniei. Împărtăşirea împreună cu cei dragi din splendorile unor ţinuturi exotice, recunoaşterea în celălalt a propriei identificări cu spiritul locului, schimburile de impresii strâng şi mai mult legăturile umane. Se dezvoltă astfel memoria comună, un grup restrâns de persoane păstrează în amintiri aceleaşi imagini şi întâmplări dintr-un loc fascinant atît prin splendorile lui naturale şi culturale, cât şi pentru faptul că reprezintă un univers străin unde petrecerea zilelor se efectuează într-o stare deplină a libertăţii, cu bucurie şi fără griji. Trăirile devin mai intense, buze desenate hiperbolic, lângă edificii ale oraşului încărcat de istorie şi artă, figurile liliputane ale celor doi îndrăgostiţi, animând sobrietatea impunătoare a clădirilor, dezvăluie sinceritatea sentimentelor de dragoste. De un deosebit rafinament, tabloul în care cei doi se află în faţa unor pahare de Sangria transmite privitorului un sentiment profund de tandreţe.

Teodora Nicodim este una din puţinii artişti vizuali din oraşul Bacău. Despre tehnica digitală pe care a folosit-o în lucrările expuse, artista ne-a dezvăluit:

„Am folosit o tableta grafică prin care îmi este permis să desenez-pictez pe calculator, ca în realitate. Există un program special de calculator care are unelte care imită materialele şi tehnicile folosite în realitate cum ar fi uleiurile, acrilicile, pastelurile etc. Intenţia mea nu a fost de a păcăli cumva publicul. Am folosit calculatorul şi am declarat acest lucru. La anumite sugestii, am acceptat să printez lucrările pe pânză pentru a face să fie mai uşor primită expoziţia de către artiştii care folosesc tehnicile clasice. Dar nu am dorit să fac acest lucru. Când e acrilic e acrilic, când e ulei, e ulei, când e print e print. Important este că lucrările sunt concepute în total de mine de la alegerea pozelor, la alegerea culorilor, a uneltelor. Calculatorul e doar un instrument, el nu face nimic singur.”

Tânăra Teodora Nicodim este deja o artistă specială, cu amprenta ei aparte, personală. Ea este atrasă de modern şi noutate iar tablourile ei surprind, deşi sunt realizate într-o tehnică socotită de către unii rece şi impersonală, sunt încărcate de sensibilitate şi emotivitate.

(articol publicat în revista Ateneu, noiembrie-decembrie, 2010) http://www.ateneu.info/

Carmen Poenaru - Creaţia e visare

Carmen Mihalache despre expoziţia pictoriţei (vernisajul a avut loc pe 19 noimebrie 2010):

Mereu plină de surprize, în necontenită căutare şi reinventare, Carmen Poenaru ne propune, în expoziţia de la Galeria Frunzetti, de la începutul lui decembrie, o incursiune în lumea interioară, urmând fluxul memoriei. Imagini diverse, amalgamate, se înlănţuie, îi dansează în faţa ochilor şi se înşiruie ca într-o frescă. Sunt imagini, secvenţe disparate, recompuse apoi printr-un ingenios decupaj, în care imaginaţia deţine rolul principal. “Rupestre” şi-a intitulat pictoriţa o serie de lucrări, inaugurând o nouă tematică din creaţia sa. În care, în mod evident, se întâlnesc ecouri din ”Universul copilăriei”, “Oglinda magică”, “Ritmuri”, “Grădini interioare”. Ca de fiecare dată, ea reuşeşte să spună ceva nou iubitorilor de artă, să le mişte sufletul, să-i facă să redescopere frumuseţea şi farmecul lumii. Pentru Carmen Poenaru, arta e prioritatea absolută, raţiunea ei de a fi. Dialogul cu sine nu încetează la ea niciodată, şi nici competiţia cu ea însăşi. Mereu îşi cere mai mult, vrea altceva, noutate, prospeţime. Creaţia e visare, spune ea. Şi multe căutări, multă trudă, mai trebuie adăugat. Dar rezultatul e admirabil. Şi de această dată, pasionala Carmen ( semănând cu personajul celebru din cunoscuta operă a lui Bizet, un personaj devenit o metaforă a spiritului liber ca viaţa însăşi, imposibil de definit, de prins în formule, şi tocmai de aceea atât de seducător) deţine secretul de a ne încânta pe deplin. Ea a alternat lucrări de mici dimensiuni, cu cele pe suprafeţe întinse, pictura cu grafica şi cu colajul, în fine, a folosit numeroase tehnici mixte şi elemente decorative pentru a transmite senzaţii diverse şi un flux intens de emoţie. Cromatica este extrem de vie şi luminoasă, transmiţându-ţi un sentiment tonic, reconfortant. Lucrările de grafică, minunat asamblate, sunt ca nişte mici bijuterii. Numai bune de dăruit, că tot suntem în luna cadourilor.

Galerie de imagini

Rupestră
Menestrelul
Universul copilăriei

Instantanee


Linkuri:
Vernisajul Dialog un adevărat succes
Dialog artistic

Erotic Art Bacau 2010

O ediţie care a fost comentată un pic sever comparativ cu celelalte două. Totuşi... ar trebui să ţinem cont de anumite aspecte/conjuncturi:
*la expoziţie au fost invitaţi să participe pictori de vârste, de facturi diferite, cu stiluri extrem de diverse - unele fiind chiar antagonice;
*unii şi-au dorit o concepţie avangardistă a expoziţiei, ar fi fost f frumos să poată fi realizabil, dar s-a gândit cineva cât ar costa aşa ceva şi cine ar fi suportat costurile?;
*ediţia a treia ... unii s-au aşteptat să crească în valoare faţă de celelalte două, să fie mai spectaculoasă, dar unii dintre artişti au epuizat subiectul în primele două ediţii şi nu au vrut să participe cu lucrări prezentate altădată publicului, elementul de "surpriză" s-a diminuat - personal cred că s-ar fi reuşit ceva mai aproape de "pretenţiile" unora dacă expoziţia s-ar fi realizat cu pictori invitaţi şi din alte filiale (Bucureşti, Cluj, Iaşi, Timişoara);
*DAR... mie mi-au plăcut multe dintre lucrări (imaginile unora dintre ele le-am postat aici) - din punctul meu de vedere a fost o ediţie cu valoare pozitivă şi abia acum îi felicit sincer pe artişti, cu întârziere (justificată deoarece în acea perioadă între forţele instinctuale primordiale - eros şi thanatos - în viaţa mea a bântuit celălalt zeu);
*sincer, eu mi-aş mai dori şi o ediţie a patra pentru Erotic art :D !

Dragoş Burlacu


Viorel Cojan - Frumoasa si bestia

Mihai DoceaDionis Puşcuţă, Georgian Mazerschi
Georgian Mazerschi
Marius Crăiţă-Mândră

Teodora Nicodim


Elena Lupaşcu

Ion MihalacheLinkuri:
Laura despre Erotic Art
Notă: cu un click pe numele artistului veţi descoperi fie site-uri personale, fie site-uri cu o legătură de referinţă.

Vasile Crăiţă-Mândră - Balcic 2010

Noile picturi ale pictorului Vasile Crăiţă-Mândră, din seria Balcic, îndeamnă la visare şi reculegere sufletească. Peisaje încărcate de tandreţe şi melancolie sunt învăluite în culori calde, estompate. Contururi de case cu acoperişuri cărămăzii peste care s-a aşezat o patină, valurile mării cu stranii irizări de violet, verde sau auriu - poartă amprenta unor amintiri încărcate de magie, ale căror evocări bănuieşti că sunt însoţite de un surâs.