În ziua a opta a festivalului Theaterstock, Marius Chivu ne-a adus povestea lui Novecento.
“Novecento”, după Alessandro Baricco
Regia: Maria Dinu
Cu: Marius Chivu
Producător: Centrul Cultural „Nicolae Bălcescu”, Bucureşti
O abordare clasică, în care inserțiile moderne au ținut de interacțiunea actorului cu publicul, realizată într-un mod inedit, cu multă cordialitate.
 |
| Marius Chivu |
Marius Chivu parcă ne-a ținut în brațe, pe noi spectatorii, cât timp s-a identificat cu trompetistul Tim Tooney și ne-a redat legenda lui 1900, legenda lui Novecento. Marius Chivu m-a făcut să înțeleg că Novecento nu este personajul tragic, ci Tim Tooney. Și asta, încă din primele clipe când cu simulată precipitare nu se decidea pe care dintre ușile sălii Studio să-și facă intrarea... Apoi, cu o recuzită sărăcăcioasă, simbolică fiind trompeta demontată, ne-a spus povestea lui Novecento și, în același timp, povestea lui Tim Tooney. Iar Sala Studio un transatlantic se făcu... Iar în ochii spectatorilor, cred că Tim Tooney sau poate fantasticul, utopicul pianist Novecento, a citit nu ceea ce ei au văzut în viață până în acel moment, ci ceea ce vor vedea... Sigur, e o referire la o replică din piesă. Un citat din romanul lui Alessandro Baricco: „În ochii oamenilor se vede ceea ce vor vedea, nu ceea ce au văzut.” Îmi era tare dor de un recital cu un text foarte bun. De obicei recitalurile susținute de un singur actor au la bază texte valoroase sau chiar foarte valoroase din punct de vedere literar. Am apreciat în spectacolul „Novecento” că au fost extrase esențe din micro-romanul lui Baricco, pentru aceasta, felicitări regizorului Maria Dinu. Nu au fost omise cele mai frumoase fraze aforistice din cartea scriitorului italian.
Și, da, am crezut tot ce mi-a spus personajul! La Marius Chivu, în interpretarea sa artistică, am admirat naturalețea și rafinamentul.
În ziua a noua a noua a festivalului Theaterstock, am văzut „Contraste” ....
„Contraste”/ Teatru - dans
Cu: Dana Cavaleru și Richard Bovnoczki
Producător: Compania Passe-Partout Dan Puric
Un spectacol de teatru-dans și pantomimă, cu un umor blând, ca o mângâiere pe creștet. La cei doi actori-dansatori - multă sensibilitate și multă tandrețe, multă mobilitate și multă naturalețe. Un spectacol despre fiecare dintre noi. Un spectacol care reușește să facă artă din universul mic sau chiar mărunt al omului. Înduioșându-ne cu gesturi de rutină șlefuite într-o expresivitate fără margini. Sau amintindu-ne despre dragoste, apelând și la citarea unui fragment din Cântăreața cheală. Faorte inspirată paralela masculin-feminin.
Ea, Dana Cavaleru, este dulce, senzuală, delicată, feminină. Foarte bună la pașii de step.
El, Richard Bovnoczki este colosal. Performața sa nu ține atât de perfecțiune, cât de miraculos talent. Richard Bovnoczki ne-a spus că putem găsi bucuria și ludicul în noi înșine și oriunde, chiar și în bucătărie când depunem toate forțele noastre ca să desfacem un ridicol borcan. Am realizat că utilul și inutilul adeseori coabitează, sau că, uneori gingășia, tandrețea, candoarea, frumosul... pot fi potențate de elemente intrinseci lor, aparent ridicole.
Am văzut aceste spectacole deosebite, în Bacău, la Festivalul Theaterstock. „Novecento” l-am văzut în Sala Studio a Teatrului Bacovia (o sală mică pe care eu,în ciuda maniilor mele claustrofobe, o îndrăgesc mult). Spectacolul de teatru-dans „Contraste” l-am urmărit în Sala Mare a Teatrului Bacovia.
Alte nuanțe.... Zilele acestea citesc, postările unei prietene din mediul virtual m-au provocat să recitesc poezia polonezei Wisława Szymborska. E curios și totodată foarte plăcut cum versuri din textele acestei scriitoare, câștigătoare în 1996 a Premiului Nobel pentru literatură, se potrivesc atât de bine cu ce văd, cu ce simt la Theaterstock.
„Când el nu mă privește
îmi caut reflectarea
pe perete. Și văd atât:
doar ciuiul din care-au luat tabloul”
(ceva asemănător ni se spune și în „Novecento”, cuiul din care a „plecat” tabloul capătă dimensiuni metafizice)
sau...
„Ideea că în spate așteaptă răbdători,
costumul nescoțând
și fardul neștergând,
mă mișcă mai profund ca tragedia-n sine.
Dar sublimă cu adevărat e cortina căzând
și ce se vede încă, într-o firidă jos:
aici, grăbită-o mână se-ntinde după o floare,
dincolo alta prinde o sabie scăpată.
Atunci, abia, a treia nevăzută
își face datoria:
gâtul mi-l sugrumă.” (fragment din „Impresii de la teatru”)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu